Festivalul 5R

plakat_5R_vegso.cdrA cincea ediție a Festivalului Roman de la Călugăreni (comuna Eremitu, jud. Mureș) va avea loc în acest an pe data de 12 august. Cu această ocazie vizitatorii vor avea posibilitatea să participe în cadrul atelierelor interactive care vor fi organizate în curtea Teatrului Șură și în cea a Mănăstirii Franciscane, să viziteze pavilioanele expoziționale TIME BOX, precum și săpăturile arheologice desfășurate atât în clădirea comandamentului din castrul roman (principia), cât și în băile romane. Pe lângă atelierele și activitățile deja consacrate (parada militară, luptele de gladiatori, expoziții tematice, atelier de bucătărie romană, mozaic, opaițe și figurine de teracotă, fierărie, teatru, coafuri, croitorie etc.), festivalul din 2017 va avea drept temă principală educația și copilăria. Vor fi organizate ateliere interactive și activități de pedagogie muzeală, însoțite de panouri explicative, care vor pune accentul pe educație și cotidianul copilăriei: școala romană, atelier de amulete romane, atelier de jocuri romane, concurs de limba latină. Ca element nou, în curtea Mănăstirii Franciscane, urmând aceeași temă a festivalului, vor fi organizate o serie de activități legate de școală și educație în mediu mănăstiresc (limba latină (cateheză), aritmetică, științele naturii, geografie, botanică) împreună cu prezentări de dansuri renascentiste. Evenimentul se va încheia cu un concert de muzică veche interpretată de Ansamblul Flauto Dolce și cu tradiționala paradă de torțe.

programfuzet_ro_q.cdrprogramfuzet_ro_q.cdr