Proiectul clădirii de protecție a fost premiat

diiijjj

Din cei 53 de participanți la competiția „Tineri în alb și negru” organizat de Asociația Arhitecților Maghiari, 25 au fost selectați pentru a fi expuse. 5 proiecte au fost premiate de juriul format din arhitecți renumiți pe plan internațional. Tinerii arhitecți Cseh András, Galántai Gergely, Karlovecz Ádám și Lévay Áron Farkas au fost printre premianți pentru proiectul inovativ privind prezentarea clădirii comandamentului (principia) de la Călugăreni. Echipa a fost inspirată de minunatul peisaj transilvănean și elementele deja existente în Parcul Arheologic de la Călugăreni. Ținem să felicităm echipa pentru acest rezultat deosebit!

Mai mult despre proiect aici.

Festivalul 7R (Roman) de la Călugăreni

7R_1000_2Festivalul 7R (Roman) de la Călugăreni  revine într-o formă plină de culoare, de această dată el se află sub Mirajul Orientului. Imperiul Roman a fost mereu tărâmul schimburilor culturale,acestea reprezentând însăși bogăția sa.

Anul acesta organizatorii vă pregătesc o ediție de excepție, dedicată, ca de obicei, întregii familii și tuturor gusturilor. Parade militare romane, gladiatori, lupte, târguri de sclavi, expoziții și ateliere de pedagogie muzeală, plimbări cu căruța prin sat sau concerte, sunt numai câteva dintre activitățile pe care vi le pregătim.

Vă așteptăm la Călugăreniîn 3 august de la orele 11, pentru o zi plină de activități și pentru a cunoaște mai binemoștenirea lumii romane!

PROGRAM

11.00–12.00    Parada participanților: Teatrul Șură – Mănăstirea franciscană – Casa Ángi – Parcul arheologic – Teatrul Șură

12.00–19.00    Transport cu trăsura pe traseul: Teatrul Șură – Mănăstirea franciscană – Casa Ángi –  Parcul arheologic – Teatrul Șură

19.00–20.00    Paradă cu torțe la închiderea festivalului și Lumina Orientului: Teatrul Șură – Mănăstirea franciscană – Casa Ángi – Parcul arheologic – Teatrul Șură

 

TEATRUL ȘURĂ ȘI CURTEA TEATRULU

ODEON

12.00–19.00    Expoziție: Arheologia în cutie

12.00–18.00    Ateliere de pedagogie muzeală

12.30–13.00    Prelegere: Sárándi Tamás (Muzeul Județean Mureș)

Limesul contemporan. Cercetarea tranșeelor din primul război mondial [RO]

13.00–13.30    Prelegere: Szabó Máté (Arhiva de Arheologie Aeriană de la Pécs )

                        Repülés a múltba – Hadszínterek pillanatképei [HU]

13.30–14.00    Spectacol de dans: Ana Maria Marginean (Brașov): Ars Pietatis

14.00–14.30    Prelegere: Vass Lóránt (Universitatea Catolică Pázmány Péter)

                        Arheologia Orientului legendar [RO]

14.30–15.00    Prelegere: Vass Lóránt (Universitatea Catolică Pázmány Péter)

                        A mesés Kelet régészete [HU]

15.00–16.00    Licitație de sclavi

ARENA

12.00–12.30    Soldații romani depun jurământul

14.00–15.00    Concurs de tras cu arcul

17.00–18.00    Luptele confederației barbarilor cu romanii

18.00–19.00    Exerciții militare ale soldaților romani

CASTRUM

12.00–18.00    Viața taberelor militare

12.00–18.00    Ateliere de pedagogie muzeală

FORUM

11.00–21.00    Taberna

11.00–20.00    Rostra (Birou de informații)

12.00–18.00    Ateliere de pedagogie muzeală

ȘCOALA GENERALĂ

12.00–19.00    Expoziție: Însemnele legiunilor romane

BISERICA ŞI CURTEA MĂNĂSTIRII FRANCISCANE

ECCLESIA

12.00–18.00    Expoziție: Bibliotheca claustri. Fondul de carte al bibliotecii Mănăstirii franciscane de la Călugăreni

13.00–18.00    Ghidaj la biserica Mănăstirii franciscane în limbile română și maghiară

16.00–17.00    Concert cameral: Cvartetul de coarde Grazioso

HORTUS

12.00–18.00    Ateliere de pedagogie muzeală

CASA ÁNGI

12.00–19.00    Expoziție: Interior țărănesc de pe valea Nirajului

12.00–18.00    Ateliere de pedagogie muzeală

 

PARCUL ARHEOLOGIC ROMAN

12.00–19.00    Expoziție: TIME BOX

12.00–19.00    Belvedere  BUSOLĂ

13.00–18.00    Ghidaj la săpăturile arheologice în limbile română și maghiară

12.00–18.00    Ateliere de pedagogie muzeală

thumbnail

Duminică cu soare la Gastronomika Romana

Duminică cu soare la Gastronomika Romana

Contrar prognozei nefavorabile duminică a fost o zi însorită. Frumoasa casă și grădină a Muzeului Județean Mureș a fost umplută cu viață din nou. Nu numai minunatul anturaj, dar și activitățile propuse au atras mulți oameni în sat.

Vizitatorii au avut șansa să participe la turul ghidat în pavilioanele TIMEBOX și să vadă primii noul holobox, care prezintă artefacte legate de îngrijirea părului, proiectate în 3D. Copii au avut posibilitatea să fabrice diademe și coifuri și să învețe despre diferitele coronae din epoca romană. Cei interesați puteau să facă propriul lor săculeț aromatic și vase din lut. Tema principală, și totodată cea mai populară, a fost prezentarea diferitelor metode de prezervare a legumelor și a fructelor, după rețete romane. Am folosit o varietate colorată a legumelor îmbibate în saramură și oțet de vin, și fructe puse în defrutum. Vasele de sticlă pline arătau extrem de delicios. Pentru a potoli pofta, am pregătit și mâncare care putea fi consumată pe loc. Intenția a fost de a recrea un mic dejun sau o masă care cel mai probabil apărea în aproape toate gospodăriile romane. Astfel am preparat două tipuri de cremă de brânză sau moretum pus pe pâine proaspătă și muștar cu migdale și semințe de brad. După reacția vizitatorilor și din faptul că, spre plăcerea noastră, nu a rămas nimic din mâncare, putem să enunțăm că secția de mâncare și murături a ieșit foarte bine. Vasele cu murături și compot o să fie deschise la Festivalul Roman 7R, pe 3 August, la care vă invităm cu drag.

Noaptea_Muzeelor_Day3-2569 Noaptea_Muzeelor_Day3-2559 Noaptea_Muzeelor_Day3-2570

Noaptea_Muzeelor_Day3-2585 Noaptea_Muzeelor_Day3-2577 60421078_2330037503701239_364314072532910080_n

GASTRONOMIKA ROMANA

GR_GIF

Loc de desfășurare: Parcul Arheologic de la Călugăreni

În cadrul activității dorim să prezentăm diferitele tehnici de conservare a alimentelor folosite în epoca romană. Pe lângă prezentarea rețetelor din sursele antice, dorim să testăm prin metoda arheologiei experimentale, câteva proceduri de conservare a legumelor și fructelor. Alimentele conservate vor putea fi degustate la Festivalul 7R (Roman) de la Călugăreni, din data de 3 august 2019.
Parteneri: Universitatea Sapientia, Facultatea de Ştiinţe Tehnice şi Umaniste din Târgu Mureş, Departamentul de Horticultură; Amenajări Peisagistice Sidó György.